Bărcuţa de hârtie

Dintr-o foiţă de hârtie am reuşit să fac o barcă. Nu ştiu eu să fac lebede sau dragoni cu 16 capete, da’ bărcuţa tot o fac. Era albă, avea colţurile bine definite şi pânza secţionată. Cum cei câţiva ani trecuţi de când nu am mai făcut aşa ceva şi-au pus amprenta, bărcuţa avea la proră (sau pupă… simetria nu mi-a permis să le deosebesc) un pliu făcut aiurea, care îi dădea un aspect inestetic, poate puţin butucănos. Totuşi o priveam foarte mândru, mai ales din cauza faptului că folosisem o singură coală de hârtie, lucru care m-a surpins, eu pregătindu-mi câteva duzini.
Structura simplă, uşor aerodinamică se înălţa impunătoare pe terasă, chiar dacă era înconjurată de ghivece de flori de 3 ori mai mari.
Soarele dogoritor, liniştea eternă precum şi atmosfera de vară plină de nimic m-au aţipit, ramânând cu capul pe mâini, cu mâinile pe masă, cu privirea aţintită la multitudinea de pliuri de hârtie ce căpătase o formă atât de simplă, dar în acelaşi timp complexă.

Mă gândeam, sau poate visam. Nu sunt sigur, tot ce ştiu e că m-am afundat rău de tot, ajungând la poveştile lui Jules Verne, văzându-mă mare aventurier cărmuind hai-hui acea barcă, ce se strecura extrem de graţios printre valurile mării (sau poate oceanului). Încet încet devenea tot mai nesigură, valurile crescând brusc reuşiră să o captureze, ea lăsându-se în voia sorţii, la cheremul apei. Situaţia se agrava, barca prinzând încet încet apă, tot mai multă, tot mai tulbure, tot mai înspumată. Pornise furtuna. Eu dispărusem, poate murisem, poate nici nu urcasem pe ea.După lungi lupte cu furtuna, barca se dădu bătută, parcă presimţind nenorocirea ce avea să se abată asupra ei, la fel ca o pasăre în cădere, pe ultimii 10 metri. S-a răsturnat.

Da, adormisem. Visam. A fost mai degrabă un coşmar. M-am trezit la fel de năuc cum am adormit. Se întunecase, venise ploaia, o ploaie rece si deasă, care provoca un zgomot asurzitor cu fiecare picătură ce întâlnea solul. Umbrela m-a păstrat uscat, însă eu eram panicat, somnoros, mirat. Am urcat scările, şi până să mă bag în pat m-am gândit la acel coşmar. M-am trezit de câteva ori în acea noapte, amintindu-mi de barcă, însă nici ploaia nici oboseala nu m-au lăsat măcar să ma clintesc. Eram prizonierul patului, şi deşi mă întrista faptul că nu pot ieşi afară, îmi plăcea.

M-am trezit odata cu asfinţitul, ieşind în pijamale pe terasă. Plouase toată noaptea, picături mari încă se mai dezlipeau de muchia burlanului. Era un aer proaspăt, umed, răcoros. La câţiva metri se afla ea, barca. Acum devenise aspră, un ghemotoc de hârtie pe care, oricât de mult l-ai fi studiat, nu l-ai fi văzut în stare să fi fost o barcă. Plutea într-o baltă tulbure, parcă blestemată. Eu am cules resturile de hârtie, în genunchi. Îmi părea rău pentru barcă, pentru toată întâmplarea. Am încercat să-mi amintesc coşmarul, dar se ştergea din minte parcă în fiecare secundă. Atunci mi-a amintit că ştiu să fac şi avioane…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: