De când mă ştiu şi până azi, bicicleta a ocupat un loc foarte delicat în viaţa mea, mai exact între picioare.Doar că acest „de când mă ştiu” datează de când aveam vreo 5-6 ani.Deşi până atunci mă mai deplasam cu triciclete, „cvadrociclete”, „duzinociclete”, sau ştiu eu, alte asemenea, prima BIcicletă am primit-o târzior, când tata a venit cu o bijuterie cu două roţi, albastră, cu frâne primitive, cu schimbătoare cu care mai târziu mă făleam pentru că, ziceam eu, „sunt de motocicleta”, pe care îmi era frică să o ating.Era nouă, era a mea.Cu metodele lui taică-miu am învăţat să o stăpânesc în aceeaşi zi, şi tot în aceeaşi zi am luat primele trânte, primii trecători înainte, primii boscheţi între spiţe, primele chei franceze în mână.

Timpul trecea, eu învăţasem să o stăpânesc tot mai bine, să o cobor până la parter fără ajutor(pe-atunci stăteam la parter…), să o repar tot mai…să o repar, şi în fine am crescut destul de mult încat să nu o mai pot încăleca.Nu am rezistat fără pedalat prea mult, aşa că am trecut pe altă bicicleta: semi-cursiera lui taică-miu.Exersând, am reuşit să o mânuiesc destul de bine, cu toate că depăşeam cu puţin diametrul roţii, fapt ce a şi condus de altfel la achiziţia unei noi biciclete, de data asta roşie, pe măsura mea, mai performantă (pe atunci performanţa bicicletei creştea direct proporţional cu numărul de viteze), reuşind astfel să îmi omor timpul cât se poate de sănătos.

Alţi ani au trecut, eu am crescut şi mai mult, şi am rămas fără bicicletE (printr-o întâmplare care acum nu ar uimi pe nimeni).Am început să practic tot mai mult „mersul pe jos”, şi deşi îl detestam, nu aveam încotro.

Picătura care a umplut paharul în privinţa insuportabilului mers pe jos, m-a făcut să strâng destui bani cât să-mi cumpăr încă o vietate cu două roţi, pe care slavă Domnului încă mă însoţeşte.

Doar ideea că e „din banii mei” m-a făcut să am ceva mai multă grijă de ea, să o îmbunătăţesc, să o „şurubăresc” cu noua trusă de scule şi în fine să o utilizez mai mult decât pe celelalte.Cu toate că o am din primăvara lui 2009, am reuşit să parcurg zilnic kilometri buni de stradă/drum/cărare/trotuar/pădure/…etc.,am participat la masa critică anuală, devenind în fiecare zi tot mai priceput şi mai nebun după ciclism.M-am mai documentat, m-am mai informat, am urmărit ore întregi de curse/trasee sau orice altceva ce avea legătură cu bicicleta, aceasta devenind oficial o parte din viaţa mea, ceea ce justifică faptul că mă duc şi vin (de) la şcoală călare pe bicicletă.

Chiar dacă mă apropii de vârsta legală pentru a conduce maşina, ştiu că istoria bicicletei în raport cu mine va continua, şi sper din tot sufletul ca în tot mai mulţi oameni să înceapă/să continue această istorie, şi ca fiecare cetăţean să facă cunoştinţă cu avantajele şi plăcerile ce ţi le poate oferi o viaţă sănătoasă pe bicicletă.

Reclame

Comments on: "Viaţa pe 2 roţi – de la prima bicicletă până azi" (1)

  1. […] De când mă ştiu şi până azi, bicicleta a ocupat un loc foarte delicat în viaţa mea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: