Având în vedere faptul că de când mă ştiu eram cu bicicleta între picioare,nu am cum să nu o apăr pe cea care m-a întovărăşit încă de la grădiniţă.Daţi-mi voie să încep măreţ:

Trăim într-o lume pe cale de dispariţie…(ah ce-mi mai plac propoziţiile care încep aşa…)în care mulţi sunt „eco” pentru că e la modă,chiar dacă nu au plantat vreun copac,folosesc ca mijloc de transport maşina chiar şi până la magazinu’ de după colţ,nu reciclează dar „înghit” topuri de hârtie la greu,nu se apleacă dupa gunoiul aruncat de vreun cocalar pentru că ar fi înjositor,şi mai ales(pentru că despre asta o să vorbim)nu ştiu sa meargă pe bicicletă!,…etc…,totuşi,ei se autoproclamă „ECO!”(recunosc,şi eu „înghit” topuri de hârtie fără a-l recicla,şi fac câte şi mai câte lucruri de care nu sunt prea mândru,însă eu nu mă consider ECO în totalitate…(sau mă rog aproape deloc)).Aş vrea să vorbesc despre cum este tratată bicicleta(chestia cu două roţi care nu se învârt decât dacă îţi pui la lucru membrele,total nepoluant,practic,uşor de achiziţionat,folosit şi întreţinut,ECO ce mai…):

Ar fi jalnic din partea mea să vă arăt statistici cu privire la „cantitatea” de biciclete folosite de români,mai ales în comparaţie cu alte ţări.Şi totuşi care ar fi motivul care justifică această cifră ruşinos de mică,-având în vedere faptul că instinctul de turmă funcţionează binişor la noi-?Pentru ca acest instinct să funcţioneze şi în domeniul ciclismului,ar trebui să existe acea „oaie rebelă” după care să se „ghideze” restul turmei…prin urmare noi avem nevoie de „oi rebele”,care ar fi în stare să înfrunte câinii vagabonzi(într-un număr „măricel de mare” pe la noi),cocalarii care-şi tunează rablele şi care claxonează orice grupare de doar două roţi fără motiv,pensionarii de pe fiecare trotuar(din nou,într-un numar „măricel de mare” pe la noi)care culmea cât îi vedem noi de fragili şi neajutoraţi sunt în stare să-şi bage „de toate”,şi să te trimită „peste tot”,de poliţiştii care sunt atenţi la poziţia ta în raport cu bicicleta(şi nu la gunoieru’ din spatele tău care mişună prin fiecare buzunar)sau care te îndeamnă să foloseşti pista de biciclete(aia de pe Lună),şi de alte câteva multe obstacole.În calitate de mare biciclist pot spune că enumeraţia de mai devreme are exemple extrase din „marile mele peripeţii”,şi nu din „flori de cuc”(n-aveam cum să nu folosesc expresia asta).În ciuda multitudinii de obstacole ce stau în calea înmulţirii bicicliştilor,există câţiva curajoşi(printre care mă număr,şi sunt mândru de asta!) care iau în serios rolul de „oi rebele”.Există şi „turma” care îşi face şi ea treaba,până când dă de greu,şi revine la „păşune”.

În concluzie ciclismul în România va deveni demn de băgat în seamă probabil într-un viitor foarte îndepărtat.
Romania ai lăv iu!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: