Enigma tramvaiului

În aşteptare,pe aşa zisa „staţie de tramvai”,undeva-n Păcurari.Evident,ploua.Mai evident,tramvaiul nu venea.Din lipsă de ocupaţie,mă minunam de condiţiile oferite de RATB clienţilor: „peronul” -o porţiune de pământ bătătorit,decorat în extremităţi de „ierburi exotice” şi mucuri de ţigară,în capătul căruia se afla un fel de boschet,probabil pentru „adăpostire în caz de precipitaţii”.Pentru evitarea incidentelor(accidentelor),porţiunea era înconjurată atent,uniform,de piatră cubică,şi era semnalizată de un semn de circulaţie deloc băgat în seamă,care ar fi anunţat „ocolire pe partea dreaptă”,şi puţin mai jos,celebrul triunghi cu lopătarul lângă movila de pământ,care şi el la rândul lui ar fi vrut să zică ceva de genu „şantier în lucru”,uitat acolo de câţiva ani.Lângă „peron”,deşi bine camuflată între buruieni,se putea zări linia de tramvai.Privita cu atenţie,îţi puteai închipui că  cel care a instalat-o a avut intenţia de a-i oferi o traiectorie cât de cât rectilinie…

Eram acolo de mai bine de 20 de minute.Treceam necontenit în revistă tot ce vedeam,când am fost întrerupt de un zgomot,specific oraşului,care simula acceleraţia tramvaiului.Întradevăr,era el.Se apropia.Îi distingeam tot mai bine detaliile: vopsea veche,pe alocuri lipsă,cele două faruri de tractor,cifrele fără sens din laterale.Eram înfrigurat,ud până sub piele,dar cu moralul reparat.Aşteptam tramvaiul „2”.Când am fost în stare să citesc bucata de tablă care ar fi trebuit să conţină numărul tramvaiului,am rămas scârbit: „DEPOU”.A trecut fără să oprească.După câteva 5 minute a mai venit un altul,de data aceasta având pe tăbliţă scrisă o cifră(nu cuvântul pe care am început să prind ciudă),cifra arătând în felul următor: „7”.Evident,mi-a venit ciudă şi de acea cifră.În cele din urma şi-a făcut apariţia şi „2”-ul meu.Chiar dacă arăta mult mai jalnic decât precedentele două,el îmi era „eroul”.Ar fi inutil să mai vorbesc de compostoarele în care ţi se bloca biletul, sau care aveau ori prea multă ori prea puţină cerneală,de controlorii care te băgau în seamă doar atunci când nu aveai bilet,de scaunele dezastruos de puţine şi inconfortabile,de babele care îţi luau şansa de a şede puţin pe ele(pe scaune),de trapa prin care picura ori apă ori aer,de cerşetorii nemuritori,de claxonul inconfundabil(dar similar soneriei de la aragaz),de cunoştintele foarte vaste  ale vatmanilor pentru limba germană(dovada constă în bordul îmbârligat de o germană stranie),de afişele de pe „pereţi” (tot în limba germană) lăsate acolo încă de când au venit tramvaiele din Germania pe Dunăre,şi de alte câteva elemente simbolice,cu care am trăit încă de când s-a inventat calul şi tramvaiul tras de el.Cam asta a fost cu tramvaiele…dacă n-ai fost niciodata cu tramvaiul şi erai curios în ceea ce priveşte condiţiile oferite ţie,în calitate de client,cred că acum eşti lămurit.Dacă totuşi „te dai mai des cu tramvaiul”,îţi dai seama că am avut dreptate…Cu toate astea…n-ai ce-i face… România ai lăv iu:)!

Reclame

Comments on: "Enigma tramvaiului" (1)

  1. Am parcurs acest post al tau si imi place ceea ce am citit. Continua tot asa. *^*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: