Archive for Mai, 2010

Zi de mai…

Mă uitam pe calendar:31.Mai,31.Atunci am picat într-o stare din care am ieşit cu greu,gândindu-mă la timpul pierdut involuntar,la numărătoarea ultimelor zile de iarnă,la clipele în care credeam că nu se va mai termina primul an de liceu,la vacanţa precedentă în care mă tot consolam zicând „las’ că vine vacanţa de VARĂ”,la ziua de ieri când habar n-aveam că mai e o zi de mai…Şi-acum?Timpul m-a umilit,arătându-mi cât de preţioase sunt clipele cărora eu nu le dau importanţă.

Se duc toate,lăsând în urmă doar amintiri banale,monotone,inutile…

Vine vara…mă consolează că spre deosebire de alte luni de mai,în luna asta mă pot gândi la o vacanţă liniştită şi extrem de lungă…

Acum las vara să se „instaleze” şi calendaristic pe la noi(teoretic vară e demult)şi nu pot sa fac decât să meditez în continuare şi să încerc să sfidez timpul.Acum e rândul meu!

Anunțuri

Eurovision 2010


Prima semifinală Eurovision 2010 s-a încheiat ieri,din cele 17 ţări participante,calificându-se următoarele 10:

Bosnia & Hertegovina: Vukaąin Brajić – Thunder And Lightning
Moldova: Sunstroke Project & Olia Tira – Run Away
Rusia: Peter Nalitch & Friends – Lost And Forgotten
Grecia: Giorgos Alkaios & Friends – OPA
Portugalia: Filipa Azevedo – Há Dias Assim
Belarus: 3+2 Feat. Robert Wells – Butterflies
Serbia: Milan Stanković – Ovo Je Balkan
Belgia: Tom Dice – Me And My Guitar
Albania: Juliana Pasha – It’s All About You
Islanda: Hera Björk – Je Ne Sais Quoi

Echipa României va intra în concurs mâine,în cea de-a doua semifinală.Hai să lăsăm impresiile de mari înţelepţi şi să ne susţinem reprezentanţii,fără să ne mai dăm cu parerea.

Din seria „Mitocănie urbană”

Cei de la Radio Guerrilla au venit acum ceva timp în urmă cu o idee mult prea genială şi extrem de bine dezvoltată:ATLAS DE MITOCĂNIE URBANĂ.

Uitându-te puţin peste câteva pagini poţi observa câtă dreptate poate să aiba un om,şi cât de bine vede lucrurile.Încep aşadar seria „Mitocănie urbană”.Pe primul post din această categorie prefer să vă arăt doar coperta.

Cântând în ploaie

Mda…cam asta s-a făcut prin ţară în ultima săptămână…Vremea mi-a amintit că încă mai este primăvară,atât pe calendar cât şi afară(lucru care m-a enervat enorm).Urăsc vremea de primăvară,tocmai din cauza ploilor,care nu sunt nici „amuzante” nici „interesante” nici „mistice”(câteva dintre atribuirile banale primite de ploile de primăvară).

Cred că am tot dreptul să fiu revoltat pe săptămâna care tocmai se termină,deoarece,încă de duminică(sper să nu mă-nşel)şi până ieri fiecare zi arăta cam aşa:dimineaţa răcoare,înnorat;la prânz senin,cald;după-amiaza începea ploaia,care se termina seara târziu.Această ploaie îşi lăsa amprentele până a doua zi,când erai obligat să iei tramvaiul(…),sau să verifici adâncimea fiecărei bălţi de pe trotuar,în drum spre…destinaţie.Ploaia în sine nu te obligă decât să te usuci când ajungi acasă,pentru că nu ai cum să o eviţi,şi nici să afli de ea în timp util pentru a apuca să-ţi iei măcar o umbrelă(toate site-urile  ce conţin informaţii referitoare la starea vremii sunt identice,iar sursa lor spune cam aşa:în fiecare zi sunt în medie 15-25 grade (dar depinde de anotimp),şi lângă asta este o poză cu un soare…Aşa arată chiar şi dupa ce începe ploaia care ia în surprindere pe toată lumea,iar dacă nici după 5-10 minute nu se opreşte,administratorii site-urilor respective „actualizează” informaţiile,acestea anunţând brusc şi dintr-o dată vreme urâtă toată săptămâna.Pe mine personal nu mă ajută deloc astfel de informaţii,nici chiar în alegerea ţinutei potrivite MĂCAR pentru ziua în cauză…d’apăi pentru ziua succesoare…dar despre asta voi vorbi probabil în alt post…pentru că am de vorbit.

Concluzia este că o astfel de săptămână îţi strică tot cheful de viaţă rămas,şi te obligă să iei parte la activităţile de care te ocupi foarte rar(gen lecturi,curăţenie,învăţat…si altele ce se fac doar în casă)…

Mă bucur însă că s-a terminat totul,şi că am în faţă un sfârşit de an şcolar „plin de soare şi caldură”.

¤Melodia de la începutul postării  n-are nici o treabă cu vremea sau ploaia sau orice altceva ce s-ar putea regăsi printre cuvintele anterioare,dar mă înveseleşte de fiecare dată când o ascult.

Românul şi bicicleta

Având în vedere faptul că de când mă ştiu eram cu bicicleta între picioare,nu am cum să nu o apăr pe cea care m-a întovărăşit încă de la grădiniţă.Daţi-mi voie să încep măreţ:

Trăim într-o lume pe cale de dispariţie…(ah ce-mi mai plac propoziţiile care încep aşa…)în care mulţi sunt „eco” pentru că e la modă,chiar dacă nu au plantat vreun copac,folosesc ca mijloc de transport maşina chiar şi până la magazinu’ de după colţ,nu reciclează dar „înghit” topuri de hârtie la greu,nu se apleacă dupa gunoiul aruncat de vreun cocalar pentru că ar fi înjositor,şi mai ales(pentru că despre asta o să vorbim)nu ştiu sa meargă pe bicicletă!,…etc…,totuşi,ei se autoproclamă „ECO!”(recunosc,şi eu „înghit” topuri de hârtie fără a-l recicla,şi fac câte şi mai câte lucruri de care nu sunt prea mândru,însă eu nu mă consider ECO în totalitate…(sau mă rog aproape deloc)).Aş vrea să vorbesc despre cum este tratată bicicleta(chestia cu două roţi care nu se învârt decât dacă îţi pui la lucru membrele,total nepoluant,practic,uşor de achiziţionat,folosit şi întreţinut,ECO ce mai…):

Ar fi jalnic din partea mea să vă arăt statistici cu privire la „cantitatea” de biciclete folosite de români,mai ales în comparaţie cu alte ţări.Şi totuşi care ar fi motivul care justifică această cifră ruşinos de mică,-având în vedere faptul că instinctul de turmă funcţionează binişor la noi-?Pentru ca acest instinct să funcţioneze şi în domeniul ciclismului,ar trebui să existe acea „oaie rebelă” după care să se „ghideze” restul turmei…prin urmare noi avem nevoie de „oi rebele”,care ar fi în stare să înfrunte câinii vagabonzi(într-un număr „măricel de mare” pe la noi),cocalarii care-şi tunează rablele şi care claxonează orice grupare de doar două roţi fără motiv,pensionarii de pe fiecare trotuar(din nou,într-un numar „măricel de mare” pe la noi)care culmea cât îi vedem noi de fragili şi neajutoraţi sunt în stare să-şi bage „de toate”,şi să te trimită „peste tot”,de poliţiştii care sunt atenţi la poziţia ta în raport cu bicicleta(şi nu la gunoieru’ din spatele tău care mişună prin fiecare buzunar)sau care te îndeamnă să foloseşti pista de biciclete(aia de pe Lună),şi de alte câteva multe obstacole.În calitate de mare biciclist pot spune că enumeraţia de mai devreme are exemple extrase din „marile mele peripeţii”,şi nu din „flori de cuc”(n-aveam cum să nu folosesc expresia asta).În ciuda multitudinii de obstacole ce stau în calea înmulţirii bicicliştilor,există câţiva curajoşi(printre care mă număr,şi sunt mândru de asta!) care iau în serios rolul de „oi rebele”.Există şi „turma” care îşi face şi ea treaba,până când dă de greu,şi revine la „păşune”.

În concluzie ciclismul în România va deveni demn de băgat în seamă probabil într-un viitor foarte îndepărtat.
Romania ai lăv iu!

Enigma tramvaiului

În aşteptare,pe aşa zisa „staţie de tramvai”,undeva-n Păcurari.Evident,ploua.Mai evident,tramvaiul nu venea.Din lipsă de ocupaţie,mă minunam de condiţiile oferite de RATB clienţilor: „peronul” -o porţiune de pământ bătătorit,decorat în extremităţi de „ierburi exotice” şi mucuri de ţigară,în capătul căruia se afla un fel de boschet,probabil pentru „adăpostire în caz de precipitaţii”.Pentru evitarea incidentelor(accidentelor),porţiunea era înconjurată atent,uniform,de piatră cubică,şi era semnalizată de un semn de circulaţie deloc băgat în seamă,care ar fi anunţat „ocolire pe partea dreaptă”,şi puţin mai jos,celebrul triunghi cu lopătarul lângă movila de pământ,care şi el la rândul lui ar fi vrut să zică ceva de genu „şantier în lucru”,uitat acolo de câţiva ani.Lângă „peron”,deşi bine camuflată între buruieni,se putea zări linia de tramvai.Privita cu atenţie,îţi puteai închipui că  cel care a instalat-o a avut intenţia de a-i oferi o traiectorie cât de cât rectilinie…

Eram acolo de mai bine de 20 de minute.Treceam necontenit în revistă tot ce vedeam,când am fost întrerupt de un zgomot,specific oraşului,care simula acceleraţia tramvaiului.Întradevăr,era el.Se apropia.Îi distingeam tot mai bine detaliile: vopsea veche,pe alocuri lipsă,cele două faruri de tractor,cifrele fără sens din laterale.Eram înfrigurat,ud până sub piele,dar cu moralul reparat.Aşteptam tramvaiul „2”.Când am fost în stare să citesc bucata de tablă care ar fi trebuit să conţină numărul tramvaiului,am rămas scârbit: „DEPOU”.A trecut fără să oprească.După câteva 5 minute a mai venit un altul,de data aceasta având pe tăbliţă scrisă o cifră(nu cuvântul pe care am început să prind ciudă),cifra arătând în felul următor: „7”.Evident,mi-a venit ciudă şi de acea cifră.În cele din urma şi-a făcut apariţia şi „2”-ul meu.Chiar dacă arăta mult mai jalnic decât precedentele două,el îmi era „eroul”.Ar fi inutil să mai vorbesc de compostoarele în care ţi se bloca biletul, sau care aveau ori prea multă ori prea puţină cerneală,de controlorii care te băgau în seamă doar atunci când nu aveai bilet,de scaunele dezastruos de puţine şi inconfortabile,de babele care îţi luau şansa de a şede puţin pe ele(pe scaune),de trapa prin care picura ori apă ori aer,de cerşetorii nemuritori,de claxonul inconfundabil(dar similar soneriei de la aragaz),de cunoştintele foarte vaste  ale vatmanilor pentru limba germană(dovada constă în bordul îmbârligat de o germană stranie),de afişele de pe „pereţi” (tot în limba germană) lăsate acolo încă de când au venit tramvaiele din Germania pe Dunăre,şi de alte câteva elemente simbolice,cu care am trăit încă de când s-a inventat calul şi tramvaiul tras de el.Cam asta a fost cu tramvaiele…dacă n-ai fost niciodata cu tramvaiul şi erai curios în ceea ce priveşte condiţiile oferite ţie,în calitate de client,cred că acum eşti lămurit.Dacă totuşi „te dai mai des cu tramvaiul”,îţi dai seama că am avut dreptate…Cu toate astea…n-ai ce-i face… România ai lăv iu:)!

Ca’n tramvai

Am înţeles recent că dacă vrei sa fii în tendinţe îţi trebuie un blog…ştii…ca cele în care se pun noile manele, cele care au ca subiect principal politica şi implicit toate rahaturile din ea,sau cele cu postări de genu’:”azi am mâncat ciorbă dar nu mi-a plăcut”…Cu toate că nu prea ştiu cu ce se mănâncă dar ţinând cont ca am studiat puţintel blogosfera(dintr-o pură lipsă de ocupaţie), pot afirma că există bloguri cu acest tip de conţinut,pe care eu personal nu îl înghit…:).

Vreau însă ca acest blog să-şi păstreze structura standard de blog de om decent,nu „cocalar”,şi totodată aştept comentarii,sfaturi şi altele de genu’,din partea „veteranilor” în domeniu….Astea fiind scrise…încep oficial să „bloguiesc” şi eu:).

Nor de etichete